Cresterea profesionala in cadru privat a iepurilor de casa este o ocupatie relativ noua in Romania.
Cresterea iepurilor de casa aduce pe piata libera de astazi o carne dietetica de calitate superioara, piei, lana si alte produse.
Aceasta profesie este foarte bine dezvoltata în Europa, unde se realizeaza, de altfel, 85% din productia mondiala.
Cei mai mari producatori de carne de iepure la ora actuala sunt Rusia, Ucraina, Franta si Spania.
Carnea de iepure este o carne usoara, savuroasa si deosebita de celelalte feluri de carne pe care le consumam in mod curent.
Ea este asemanatoare din punct de vedere organoleptic cu cea de pasare, prezinta marele avantaj ca este saraca in grasimi si este aproape lipsita de colesterol, prin urmare este recomandata persoanelor care tin dieta si celor care sufera de diverse boli, cum ar fi cele de inima.
La ora actuala , cei mai mari consumatori de carne de iepure din Europa sunt italienii si francezii.
Dupa parerea unor crescatori cu experinta, cunicultura are sansa sa devina o ocupatie deosebit de profitabila in tara noastra, deoarece carnea de iepure este ferita momentan de bolile care afecteaza celelalte animale a caror carne este consumata în mod curent (boala "vacii nebune", pesta porcina , gripa aviara s.a.).
Practic, cresterea iepurilor de carne este o afacere deosebit de profitabila, deoarece aceste animale se înmultesc repede, nu sunt pretentioase si pot fi valorificate în cicluri de cate trei luni.
Concurenta în acest domeniu este foarte mica în Romania.
Iepurii sunt mici fabrici de carne si blanita ce folosesc furajele existente în orice gospodarie, oricat de saraca ar fi: furaje verzi, fânuri si sfecla pe timp de iarna si putine boabe.
Avantajul cresterii iepurilor il reprezinta si inmultirea rapida, gestatia durând doar 30-31 de zile.
De asemenea, iepurii pot fi crescuti cel mai bine in încaperi cu mai multe niveluri, numarul nivelurilor putand sa ajunga pana la 3 si chiar 4 etaje, facandu-se astfel economie de spatiu.
Iar acum , sa vorbim putin despre principalii factori implicati in procesul de crestere :custile, igiena si alimentatia .
Cresterea iepurilor “pe lânga casa” poate asigura, daca nu un venit foarte mare, cel putin carnea pentru masa zilnica.
Dar este bine sa se inteleaga de la inceput ca, daca avem astazi o pereche de iepuri, nu inseamna ca pâna la sfârsitul anului o sa se umple tot satul.
Cresterea iepurilor in gospodariile populatiei poate incepe cu putine animale, pentru ca apoi sa se ajunga, in scurt timp, la un anumit numar, care sa permita si sacrificarea tineretului, asigurând in fiecare zi carne pe masa.
Este obisnuit taranul român sa aiba in curte pasari.
Este bine, dar stim ca din acestea nu se infrupta prea des.
Ba le lasa sa mai faca un ou, ba le vinde pentru un ban si masa tot cu fiertura de legume ramâne.
Cu cheltuiala si cu munca putina, dar facuta cu tragere de inima, iepurii cresc “ca din apa”.
Chiar daca in multe zone ale tarii nu exista traditie, oamenii nefiind obisnuiti sa aiba pe lânga casa astfel de animale, aceasta nu trebuie sa constituie o piedica in a indrazni sa porneasca in practicarea acestei indeletniciri.
In fosta Germanie Democrata, marea majoritate a crescatorilor de iepuri detineau nu mai mult de 5 pâna la 25 de ieporoaice-mame de la care realizau câteva sute de kg de carne/an pentru vânzare.
Un asemenea exemplu ne demonstreaza ca se pot creste iepuri cu bune rezultate in gospodariile mici si, o repet, dovedind ca merita sa incepem o activitate care poate aduce beneficii chiar si in conditiile pe care le avem astazi.
In orice crescatorie de iepuri, indiferent de marime, exista un numar de animale, femele si masculi, numit "efectiv matca" sau efectiv de reproductie.
Aceste animale trebuie sa se incadreze in anumite limite de varsta si, practicand reproductia, sa asigure producerea animalelor tinere pentru sacrificare, precum si exemplarele necesare reinnoirii treptate a efectivului matca.
Altfel spus, chiar si atunci cand crescatorul nu doreste sa-si sporeasca numarul animalelor adulte din crescatorie este absolut necesar sa realizeze procesul de reproductie.
Daca avem in vedere o crescatorie mica de iepuri, in sistem gospodaresc, cu un efectiv matca de 10 femele si 2 masculi, un calcul, plecand de la calitati mijlocii ale animalelor si, de asemenea, de la conditii de hranire si intretinere mijlocii, ne arata ca, in decursul unui an calendaristic, prin reproductie se pot obtine 100-150 exemplare de tineret in varsta de 4, pana la 8 luni.
Dar realizarea inmultirii in conditii avantajoase, ca si posibilitatea de a dispune de date concrete pentru calcularea eficientei economice a crescatoriei sunt conditionate de cunoasterea tuturor aspectelor privind reproductia iepurilor de casa.
Precizam ca atunci cand ne referim la procesul de reproductie al acestora avem in vedere urmatoarele particularitati de ordin biologic si tehnic ce privesc:
- maturitatea sexuala si varsta optima a animalelor din efectivul matca;
- monta si caldurile;
- gestatia;
- fatarea;
- alaptarea si intarcarea;
- reluarea ciclului de reproductie, respectiv monta dupa fatare.
Iepurasii sunt animale cu blana moale si fina, foarte prietenosi si foarte incantati cand li se acorda atentie – motiv pentru care sunt foarte potriviti pentru a tine companie copiilor de 6-8 ani. Iepurii prefera sa traiasca alaturi de alte animale din specia lor, precum si alaturi de porcusori de Guineea. Poti recunoaste un iepure sanatos dupa: - comportamentul sau plin de viata - blana curata, bogata si lucioasa - ochiii atenti si clari - nasul uscat - urechile curate - zona curata din jurul anusului. Iepurele este un animal foarte sociabil si, cu putina rabdare, poti deveni usor prietenul lui. Intotdeauna sa ii vorbesti pe un ton prietenos si incearca sa il chemi mereu pe numele pe care i l-ai ales. La inceput, iepurasul este timid, asa ca pentru a-l putea convinge sa accepte mangaierea ta, atrage-l cu ceva delicios de mancare. Astfel, se va obisnui cu mirosul mainii tale si vei putea sa il mangai oricand. Cand sta intins, inseamna ca nu vrea sa fie deranjat.
Intotdeauna trebuie sa te comporti cu el gentil, fara miscari bruste, pentru a nu-i speria.
Iepurele este foarte agil si are nevoie de destul spatiu in cusca lui pentru a se misca in voie. Cusca trebuie sa fie suficient de inalta, tinand cont de faptul ca de obicei iepurele se ridica in doua labute. Iata care ar fi “trusoul” unui iepuras: - un recipient (inoxidabil) pentru mancare si unul pentru apa (care sa fie fixate bine de cusca, pentru a nu se rasturna) - un cristal de sare pentru suplimentarea mineralelor necesare - un mic adapost in care sa se odihneasca si sa doarma - o asa zisa casuta a lui (este esential pentru iepuri) - la baza custii se aseaza un asternut natural fin, special pentru animale (talas) - o cutie pentru necesitatile iepurelui, umpluta cu nisip granulat igienic pentru pisici. Cel mai potrivit loc pentru amplasarea custii iepurelui este intr-un un colt luminat si adapostit al camerei. Pe timpul verii, sta cu placere in spatii deschise, cum ar fi in gradina sau pe balcon. Atentie: lumina directa a soarelui poate dauna iepurelui. De asemenea, ar fi indicat sa plasezi cusca iepurelui cat mai departe de televizor sau radio, deoarece are un auz foarte fin si este deranjat de sunete pe care noi nici macar nu le auzim. Pentru a avea un iepure sanatos si fericit, este important sa fie lasat deseori sa alerge liber, in toata camera sau apartamentul. Avand in vedere ca ii place sa exploreze tot ce e nou, ar fi bine sa stai prin preajma si sa te asiguri ca nu se raneste.
In general, nu va trebui sa petreci mult timp cu igiena iepurasului pentru ca este un animal foarte curat, care are singur grija de blana lui. Primavara, cand naparleste, este indicat sa il perii cat mai des cu o perie fina. Atentie: iepurii nu trebuie imbaiati! Exista cazuri in care este nevoie sa i se taie gherutele periodic – ai grija sa nu cumva sa ii atingi zona vascularizata pentru ca este foarte dureros. Pentru aceasta operatiune ar fi bine sa ceri ajutorul medicului veterinar. Dintii iepurelui cresc tot timpul, motiv pentru care este necesar sa aiba mereu la dispozitie ceva tare de ros. Castroanele pentru hrana si apa trebuie spalate frecvent cu apa fierbinte. O data sau de doua ori pe saptamana, parte de jos a custii trebuie spalata si asternutul trebuie curatat si improspatat. O data pe luna, intreaga cusca trebuie spalata cu apa fierbinte. Nu folosi produse de curatat care contin substante caustice! Stramosii iepurelui domestic traiau in “zone verzi” – ca urmare, iepurele este foarte incantat de orice hrana “verde”: cereale, diferite tipuri de iarba, furaje, fructe si legume proaspete. In magazinele pentru animale poti gasi hrana special creata pentru nevoile unui iepure: meniuri, batoane sau dropsuri. Pentru a se mentine sanatos, un iepure are nevoie de o dieta cat mai variata. Intotdeauna ai grija sa aiba apa proaspata la dispozitie. Toate resturile de mancare trebuie inlaturate. Este indicat ca iepurele sa primeasca hrana de doua ori pe zi, de preferat dimineata si seara.
Avantajele cresterii iepurilor
Cresterea iepurilor “pe lânga casa” poate asigura, daca nu un venit foarte mare, cel putin carnea pentru masa zilnica.
Dar este bine sa se inteleaga de la inceput ca, daca avem astazi o pereche de iepuri, nu inseamna ca pâna la sfârsitul anului o sa se umple tot satul.
Cresterea iepurilor in gospodariile populatiei poate incepe cu putine animale, pentru ca apoi sa se ajunga, in scurt timp, la un anumit numar, care sa permita si sacrificarea tineretului, asigurând in fiecare zi carne pe masa.
Este obisnuit taranul român sa aiba in curte pasari.
Este bine, dar stim ca din acestea nu se infrupta prea des.
Ba le lasa sa mai faca un ou, ba le vinde pentru un ban si masa tot cu fiertura de legume ramâne.
Care sint avantajele cresterii iepurilor?
ˇ Carnea de iepure este gustoasa, dietica si are putina grasime.
ˇ Blana poate fi folosita ca subprodus.
ˇ Alimentatia iepurilor nu este costisitoare - pot fi hraniti cu iarba care se gaseste pe cimpuri sau finete si care poate fi cosita, de exemplu, nu mai des de doua ori pe saptamina.
ˇ Cusca destinata cresterii iepurilor nu ocupa mult loc.
ˇ Ciclul rapid de inmultire.
ˇ Pe piata pot fi vinduti atit iepurii vii, cit si carnea sau blana lor ca produse auxiliare.
In cresterea iepurilor mai exista unele momente, in care este necesar sa se acorde o atentie deosebita pentru a avea succes in aceasta activitate.
Principiile esentiale in cresterea iepurilor
Ca specie, iepurele se inmulteste foarte repede si des si in natura are o perioada de inmultire de aproape o luna. Astfel, o femela nu va avea o viata lunga pentru ca fatarea este obositoare pentru organismul sau. La fiecare fatare are de la 4 la 12 iepurasi.
Masculul ajunge la maturitatea sexuala la varsta de 5-6 luni. Femela poate fi fecundata la aceeasi varsta. Femela poate fi fecundata iarasi la un interval de 24 ore dupa fatare, daca masculul este lasat cu ea in casuta. Aceasta nu este prea bine pentru femela, deoarece e posibil ca ea va avea probleme la viitoarea fatare.
Problemele pot fi urmatoarele:
ˇ Femela nu va pregati cuibul pentru iepurasii nou-nascuti si ei vor muri din cauza frigului.
ˇ Femela nu va avea lapte sau va refuza sa alapteze puii. Ei pot fi hraniti cu biberonul, dar veti pierde mult timp si majoritatea iepurasilor vor muri.
ˇ Daca femela nu este suficient de sanatoasa, se va imbolnavi din cauza stresului alimentar.
Ce puteti face pentru o inmultire mai eficienta?
ˇ Procesul de inmultire se recomanda de efectuat doar atunci cind femela are o virsta nu mai mica de 7-8 luni.
ˇ Se recomanda nu mai mult de 3 fatari pe an la o singura femela.
ˇ Intre 2 cicluri de inmultire se recomanda o pauza de 3-4 luni.
Aceasta imbunatateste sanatatea femelei.
ˇ Folositi numai animale sanatoase pentru inmultire. In cazul cand o femela este sanatoasa, dar nu are grija de iepurasii sai, nu o mai folositi ca reproducator. Aceasta lipsa de grija se poate transmite prin ereditare si urmasilor sai.
ˇ Daca folositi endogamia, ea este posibila intre verisori, intre bunici si nepoti, sau intre unchi/matuse si nepoti; intre frati si surori riscul de aparitie a defectelor va fi mai mare, de exemplu a rahitului. Folositi doi sau trei masculi si selectati pentru fiecare ciclu animale diferite. Faceti o evidenta de fiecare data a rezultatelor obtinute.
ˇ Intotdeauna aduceti femela la mascul pentru inmultire. Daca aduceti masculul la femela, ea poate fi agresiva .
ˇ Masculul si femela trebuie sa fie aproximativ de aceeasi marime. Daca el este mai mare, iepurasii pot fi prea mari si vor muri din cauza unei nasteri dificile.
ˇ Uneori fecundarea poate sa nu aiba loc. Cauza poate fi sterilitatea femelei sau lipsa de hormoni. In cazul lipsei de hormoni se recomanda ca in fiecare zi, timp de 2 saptamini inainte de inmultire, sa se hraneasca femela cu iarba tanara si verde sau de a-i da o picatura de ulei de grau. Daca acesta nu ajuta, inseamna ca femela este sterila si poate fi sacrificata.
ˇ La 28-32 de zile dupa fecundare femela va fata.
ˇ La 15-20 de zile dupa nastere, incepeti sa introduceti plante in dieta iepurasilor, iar la 30 de zile introduceti mancarea iepurilor maturi in plus la laptele iepuroacei-mame.
ˇ Dupa 8 saptamini, iepurasii pot fi intarcati , asigurindu-va ca ei mananca foarte bine.
Comportamentul iepurelui
Iepurii de casa sunt animale deosebit de fricoase si sperioase, cu reactii foarte puternice. Reactioneaza imediat, chiar violent fata de prezenta altor animale, la zgomote puternice si necunoscute. In urma fricii determinate de diferiti factori stresanti, femelele isi pot devora puii. Toate modificarile de mediu pot constitui factori stresanti declansatori ai multor entitati patologice.
In general, iepurii de casa sunt animale sociabile, atasandu-se rapid de persoanele care-i ingrijesc, manifestand, insa, frica fata de persoanele straine.
In grup, nu se instaleaza o ierarhie sociala vizibila, intalnita la majoritatea rozatoarelor.
Mirosul are un rol important in viata sociala a iepurelui. Iepurii isi marcheaza teritoriul cu secretii ale glandelor odorante de la nivelul barbiei si a regiunii anale.
Sunt animale vivace, jucause, dar aveti grija ca le place sa roada orice. Rosul este utilizat atat pentru tocirea dentitiei, cat si pentru investigarea mediului de viata.
Dintre rozatoarele de companie, iepurii sunt cel mai puternic afectati de schimbarile bruste de mediu, facand frecvent crize de aclimatizare.
Aspecte particulare
Puii se nasc lipsiti de par, cu ochii inchisi. La 4-5 zile dupa nastere, parul incepe sa creasca pe cap, pentru ca la varsta de 18-20 zile, corpul sa fie in intregime acoperit cu par. Ochii se deschid la varsta de 10-12 zile.
La iepure, incisivii superiori sunt dubli. Iepurii se nasc cu incisivi si premolari; unii dinti au caracter permanent, iar altii sunt de lapte si vor fi schimbati.
Odata cu inaintarea in varsta, apar modificari ale dintilor, unghiilor, ale parului, oaselor si ale organelor genitale. La varsta de 60 zile se produce prima naparlire.
Unghiile cresc continuu, dar pana la varsta de 1 an, ele nu sunt observabile, intrucat sunt acoperite de parul labutelor, sunt subtiri, elastice si ascutite. Odata cu inaintarea in varsta, unghiile se modifica, devenind moi, lungi, groase si tot mai curbate. Culoarea lor se inchide cu trecerea timpului, iar pe suprafata lor apar valuri circulare de corn, care indica perioadele de gestatie sau de hranire deficitara.
Oasele lungi cresc pana la varsta de un an.
Maturitatea sexuala este atinsa in jurul varstei de 3-4 luni, in functie de rasa. Varsta optima pentru imperechere este de la 5-6 luni. Imperecherea se face dimineata intre orele 6-7 si seara intre orele 18-20 in lunile de vara si intre orele 10-15 in lunile de iarna. Actul imperecherii dureaza circa 2 minute. Femelele pot fi folosite la reproducere pana la varsta de 3 ani, iar masculii pana la 2-3 ani. In cazul exemplarelor valoroase, viata reporducatoare poate dura pana la varsta de 4-5 ani. Controlul gestatiei se face prin palparea abdomenului, fetusii putand fi simtiti dupa 14 zile de la monta. Fatarea se produce fara dificultati, rareori intalnindu-se distocii sau hemoragii dupa fatare.
Ingrijirea si intretinerea iepurilor
- iepurii sunt animale active carora le place sa alerge si sa sara, astfel ca este esential sa le asigurati un spatiu sigur pentru miscare. Daca lasati iepurasul liber prin casa, trebuie sa fiti atenti la cablurile electrice intrucat acesta are tendinta de a le roade;
- blana iepurelui trebuie periata aproape zilnic, pentru a o mentine curata si lucioasa, pentru a indeparta eventualele fire de par moarte, parazitii sau alte mizerii;
- saptamanal se vor verifica dintii, nasul, ochii si urechile pentru a le mentine in perfecta stare si pentru a descoperii eventualele aspecte anormale;
- unghiile, daca nu sunt tocite in mod natural, vor fi taiate la fiecare 2 luni.
ˇ Cusca destinata cresterii iepurilor trebuie sa fie curata si bine construita.
ˇ Unele plante si legume obisnuite pot cauza aparitia maladiilor si pot provoca chiar moartea animalelor.
ˇ Iepurii sunt sensibili la boli, care se raspindesc foarte rapid la intreaga populatie.
ˇ Daca endogamia (incrucisarea intre descendentii acelorasi parinti) nu este facuta corect, pot rezulta defecte genetice, de exemplu, la oase sau dinti, precum si boli reproductive.
Iepurii pot fi crescuti cel mai bine in incaperi cu mai multe niveluri, numarul nivelurilor putand sa ajunga pina la 3-4 etaje. Astfel faceti economie de spatiu. Aceasta incapere se construieste usor daca acordati atentie urmatoarelor aspecte:
ˇ Incaperea destinata intretinerii iepurilor trebuie sa aiba podeaua facuta din plasa de sarma sau din scanduri de lemn cu o distanta de 1,5-2 cm intre ele. O incapere cu podea plata va fi mai murdara, intrucit va fi mai dificil de a face curatenie si ea va trebui sa fie curatita mai des.
ˇ Acoperisul casutei (la fiecare etaj) trebuie sa fie inclinat. In acest caz murdaria va fi curatita mai usor din casuta. Intre niveluri, distanta ideala pentru o curatenie cit mai eficienta este de 15 cm.
ˇ Incaperea pentru intretinerea animalelor trebuie sa se afle intr-un loc luminos, dar sa nu fie expusa direct razelor de soare, vintului sau ploii. In cazul cind aceasta conditie este respectata, iepurii cresc mai sanatosi si sint mai bine protejati de diferite boli.
ˇ Este important sa aveti o casuta suplimentara care trebuie pusa la o anumita distanta de incaperile initiale. Ea va fi destinata izolarii iepurilor bolnavi sau iepurilor procurati din alta parte.
Este foarte important sa curatiti casutele cit mai des, cel putin o data pe luna. In caz contrar exista un risc sporit de imbolnavire. Cea mai indicata substanta chimica de curatire a incaperilor animalelor este solutia de inalbitor de 3%.
Pentru a face curatenie aveti nevoie de urmatoarele:
-Scoateti iepurii si mincarea din casuta.
- Maturati toata murdaria si scoateti gunoiul din casuta.
- Spalati casuta cu solutia de inalbitor si lasati-o sa se usuce. Când incaperea este uscata, puteti sa dati iepurii inapoi.
Temperatura ideala in incaperile de intretinereale animalelor este de +18°C.
Hranirea iepurilor de casa
Hrana de baza pentru iepuri este fanul uscat. Din cauza ca iepurii au un sistem digestiv destul de complicat, este nevoie ca fanul sa fie de o calitate foarte buna. Nu e voie sa administrati iepurilor un fan care are miros de mucegai sau care are culoarea maro sau galben. Un fan bun care se administreaza la iepuri trebuie sa aiba culoarea verde, trebuie sa miroase bine si trebuie sa fie bine uscat. Daca fanul este mucegait se fac diverse ciuperci in stomacul iepurilor care dauneaza si pot duce la moarte. Furajul pentru iepuri care se gaseste in comert contine de regula vitamine si minerale de care iepurii au nevoie. Furajul de iepuri se poate amesteca cu orz in proportie de 50%. Deasemena foarte important pentru iepuri este apa. De multe ori am auzit persoane spunand ca iepurii nu beau apa. Este un lucru total gresit. Un iepure are nevoie de aproximativ 500 ml de apa pe zi. Apa trebuie sa fie tot timpul proaspata si de o calitate buna. Din cand in cand se pot administra si morcovi. Iepurii au nevoie de suculente si in timpul iernii cand este mai frig si se poate administra sfecla furajera pe langa morcovi. Daunator pentru iepuri poate fi tot ce este verde si toate felurile de legume ca varza,cartofi, etc. care pot produce balonari intestinale. Deasemena nu este indicat sa administrati iepurilor prea multa paine uscata.
Sunt animale erbivore, putin pretentioase. Alimentatia este un factor esential in mentinerea sanatatii iepurelui.
Iepurii consuma nutreturi de origine vegetala: plante verzi, fibroase uscate, suculente, radacinoase, siloz, furaje concentrate si nutreturi combinate.
Furajele verzi se administreaza dupa palire, deoarece favorizeaza aparitia balonamentului abdominal si a enterotoxiemiei.
Radacinoasele se curata de pamant, se spala abundent, se usuca, administrandu-se tocat.
Cartofii se adminsitreaza numai fierti.
Ratia pe intreaga zi se imparte in tainuri, cea mai copioasa masa administrandu-se seara.
Nutreturile concentrate vor fi administrate sub forma de granule.
Asigurarea apei proaspete in permanenta este un factor esential. Necesarul de apa zilnic este de 0,7 litri/zi la femelele gestante si masculi, de 1,5 litri/zi la femelele in lactatie si de 0,4 litri/zi la tineret. Lipsa apei provoaca o scaderea a aportului de alimente si duce la aparitia imbolnavirilor.
Daca iepurii sunt crescuti in apartament, este recomandat sa fie hraniti cu granule speciale pe care le gasiti in pet-shop-uri si care le asigura un regim alimentar echilibrat si complet.
Nu se recomanda administrarea in hrana iepurilor a urmatoarelor produse: dulciuri, prajituri, mere, pere, pepeni, zmeura, mure, ananas, banane si struguri care sunt bogate in glucide si i-ar putea determina iepurelui diferite tulburari gastro-intestinale.
Nu toate plantele constituie o hrana potrivita pentru ei. Unele din ele au un efect toxic si pot provoca imbolnavirea sau chiar moartea. Sunt cazuri cind aceste efecte toxice sint intirziate si apar numai peste citeva zile, saptamini sau chiar luni. Exista si plante foarte bune pentru sanatatea iepurilor, care au un rol profilactic sau de tratament impotriva maladiilor.
Este important ca iepurii sa fie hraniti in fiecare zi la acelasi timp cu o mincare variata si balansata. Dati hrana principala seara pentru ca iepurii maninca mai linistit in timpul serii, deoarece este mai racoare si este mai putin zgomot. Iepurii permanent trebuie sa aiba apa potabila care trebuie schimbata in fiecare zi.
Pentru a sti cita hrana sa dati la iepuri, trebuie sa experimentati. Daca ei nu termina toata mincarea pe care le-ati dat-o, data urmatoare dati-le mai putin, in asa fel ca la urma veti afla de ce cantitate ei au nevoie.
Mai jos va propunem o clasificare a plantelor cu efect pozitiv pentru iepuri, cit si cele toxice. In cazul cind nu sinteti sigur daca o anumita planta este buna, nu o folositi si cereti sfatul medicului veterinar in aceasta problema.
Plantele cu efect pozitiv
Lucerna - Este o planta bogata in proteina si calciu. Poate fi crescuta in gradina si o puteti recolta de 4-5 ori la sezon.
Morcovul, Sfecla rosie- Sunt bogate in vitamina A si pot servi ca profilaxie impotriva scabiei si napirlirii
Patlagina - Poate fi data iepurilor in cantitati nelimitate. Este buna pentru functia intestinelor si pentru membranele mucoase.
Vetrice - Poate fi data in cantitati nelimitate. Va ajuta in prevenirea viermilor si altor probleme ale sistemului digestiv.
Podbalul - Poate fi dat uscat, dar numai de doua ori pe saptamina. Va impiedica aparitia balonarii.
Varza (verde, alba si rosie), Trifoiul rosu, Conopida
Suplimentar la aceste plante, se mai recomanda hranirea iepurilor si cu iarba obisnuita (din paduri, de exemplu), deorece si ea are unele calitati medicinale pentru iepuri. Se mai recomanda sa dati iepurilor si un amestec de plante, astfel iepurii vor putea sa-si aleaga hrana dupa plac.
Mai puteti hrani iepurii si cu diferite cereale cum ar fi grau, porumb si orz, dar si floarea soarelui, de obicei ca nutret combinat. Astfel de hrana este utila in special in timp de iarna, cind nu este masa verde. Mai puteti face fan din iarba cosita vara, pentru a hrani iepurii in timp de iarna. Si cioclejii pot fi folositi in hrana iepurilor
Plantele cu efecte negative
Ceapa, Sparanghelul, Arpagicul, Prazul, Cartofii cruzi, Frunza de cartofi, Resturi de planta de rosii, Resturi de planta de tutun, Plantele conifere, Apa in care a nimerit o planta conifera
Clima la Iepuri
Iepurilor nu le place sa fie extrem de frig sau căldură excesivă, ideal este între 15 ° C şi 20 ° C. Oricum, ar trebui să ştiţi că mai bine tolereaza vremea rece decât căldura excesivă. Vara, nu expuneti iepurele la razele de soare in mod constant.
Dacă locul de cuşcă e langa o fereastră sau un balcon la umbra va fi mai rece. În cazul în care temperatura este foarte mare le place să linga un cub de gheata sau de un nou flacon de la
frigider.Pe scurt : lumina ambientală, temperatura medie, un loc care sa nu fie expus la curent, o umiditate nu prea mare şi protecţie de la ploaie, vreme rea şi de razele solare sunt cerinte obligatorii.
Sfaturi : Este recomandat pentru iepuri care locuiesc in casa deoarece acestea nu sunt obişnuiţi la temperaturi extreme şi, prin urmare, sunt protejate împotriva animalelor sălbatice,insecte, precum şi în aer liber. Iepurii pot să ruleze liber intr-o grădină sau în afara. Doar trebuie să iei anumite măsuri de precauţie : sa lasi cusca deschis aproape, asigura-te că nu sunt prădători în jur, controleaza sa nu manance plante toxice sau flori. In timpul iernii la temperaturile scăzute, profita de zile insorite pentru a-l scoate afara.
Bolile iepurilor de casa
Indiferent de varsta, iepurele de casa este predispus diferitelor boli infectioase, nutritionale, parazitare si micotice, precum si diferitelor afectiuni de reproducere.
Bolile trec usor neobservate la iepurii de exterior, din cauza ca semnele sunt subtile. Detinatorii de iepuri de exterior care au murit spun adesea ca iepurele se simtea bine cand l-au vazut ultima oara, iar apoi “a murit din senin”. Printre bolile care se instaleazd rapid si nu sunt observate la iepurii de exterior se numara:
- Atacul de caldura (infierbantarea excesiva intr-o zi de vara, fapt care duce la moartea iepurelui).
- Pietrele la vezica urinara (incordare in timpul urinarii, posibil cu sange; in acest caz, este necesar examenul veterinar imediat. Si adesea operarea).
- Blocajul cauzat de par (blocajul digestiv brusc care adesea are semne subtile precum scaderea poftei de mancare, excremente mai putine sau mai mici, aspecte deseori neobservate in cazul iepurilor de exterior).
- Pasteureloza (o infectie microbiana care se evidentiaza prin scurgera din ochi si nas, dificultate si respiratie si care necesita ingrijire imediata din partea medicului veterinar).
Printre cele mai frecvent intalnite si cele mai agresive ca evolutie, la iepure se semnaleaza urmatoarele boli:
Boala hemoragica a iepurilor este o boala infecto-contagioasa, de natura virala, care afecteaza cu predilectie iepurii in varsta de peste 50 de zile si care se caracterizeaza din punct de vedere clinic prin anorexie, apatie, jetaj spumos-hemoragic sau epistaxis, semne nevroase cu agitatie puternica si tipete inainte de moarte. Masculii sunt mai sensibili. Animalele cu forme clinice se sacrifica, neexistand un tratament specific, iar cele sanatose se vaccineaza de urgenta.
Mixomatoaza iepurelui este o boala infecto-contagioasa, de natura virala, care afecteaza iepurii de orice varsta. Dupa o perioada de incubatie variabila (4-10 zile), boala debuteaza cu hipertermie (febra) si blefaroconjunctivita sero-mucoasa si apoi muco-purulenta. Ulterior, boala poate evolua sub trei forme:
- forma nodulara, forma principala de manifestare a bolii, se caracterizeaza prin aparitia in tesutul conjunctiv subcutanat din regiunea capului (pleoape, bot, urechi) si apoi in regiunea organelor genitale, pe abdomen si perianal, a unor tumefactii edematoase, pastoase. Nodulii cresc in mod continuu, deformand regiunile in care se formeaza;
- forma respiratorie este forma cea mai des intalnita la sugari si tineretul intarcat, terminandu-se cu moartea rapida a animalutului;
- maladia butonilor rosii sau negri se constata la iepurii de Angora la 7-10 zile dupa recoltarea parului si se caracterizeaza prin eruptii cutanate, initial, rosii si apoi maroniu-negricioase, situate in zonele depilate.
Animalele depistate sau suspecte de mixomatoza sunt sacrificate.
In scopul prevenirii acestor maladii infecto-contagioase exista un vaccin bivalent contra mixomatozei si hemoragiei septice, care se administreaza de doua ori pe an, primavara si toamna, la iepuri incepand de la varsta de 1 luna.
Leucoza iepurilor sau leucemia limfoblastica este o viroza rara a iepurelui care se manifesta prin simptome putin caracetristice, slabire continua pana la cahexie si marirea in volum a nodulilor limfatici.
Maladiile dentare la iepuri
Trebuie sa stim ca problemele dentare sunt frecvente la iepuri. In acelasi timp, incidenta lor poate fi redusa prin folosirea unei alimentatii adecvate.
Dintii iepurelui. Iepurele are o dentitie care se poate numi originala. El nu poseda canini, dar in spatele incisivilor aflati pe maxilarul superior se gasesc alti doi incisivi auxiliari.
Oricum, incisivii si molarii iepurelui cresc pe tot parcursul vietii sale. Cand vom afla ca aceasta crestere se situeaza intre 8 si 12 cm pe an, vom intelege nevoia vitala a iepurelui de a-si tocii dintii. In legatura cu aceasta trebuie sa mai stim ca iepurele nu este un rozator ! De aici rezulta ca uzura dentara provine mai ales din frecarea generata de miscarea maxilarului inainte si inapoi, in timpul masticatiei.
In general, problemele dentare ale iepurelui provin mai ales de la o uzura anormala, generata de o proasta ocluzie. Se vorbeste de o proasta ocluzie atunci cand dintii de pe maxilarul inferior si superior nu sunt alaturati, si deci nu se pot uza corect, frecandu-se unii de ceilalti.
Aceasta poate avea o origine genetica (forma anormala a maxilarului), traumatica (fracturi), alimentara sau metabolica (lipsa de calciu).
Maladiile dentare pot determina o tocire neregulata a dintilor sau cresterea dintilor in directie anormala. Iregularitatile dintilor determina ranirea gingiilor si a limbii si aparitia abceselor.
Daca nu se iau masuri, maladiile dentare pot avea urmari grave. Molarii neuzati suficient pot impiedica iepurele sa inchida gura si determina pe plan secundar o proasta uzura a incisivilor. Acestia devin din ce in ce mai lungi si apar in afara botului. Acesti incisivi si molari deformati impiedica iepurele sa se hraneasca . De asemenea, datorita presiunii, ei pot incepe sa creasca in sens invers, lezand osul maxilarului.
Pentru a se realiza uzura corecta a dintilor, iepurele trebuie sa mestece intens, un timp cat mai lung posibil. Acest obiectiv este atins daca hrana este saraca in energie dar bogata in fibre. Ea trebuie sa fie in acelasi timp si suficient de abraziva. Cel mai indicat este sa oferim iepurelui granule adaptate nevoilor sale si fan la discretie.
Atentie ! Toate afectiunile prezentate mai sus au o consecinta comuna : iepurele nu mai mananca. Anorexia este mortala in scurt timp pentru iepure. Diagnosticul de proasta ocluzie odata pus, cel mai des prin radiografie, dintii pot fi taiati sau piliti
A. Maladiile infectioase:
Hemoragie Septica
Hemoragia septica este o infectie care ataca toate organele animalului bolnav. Aceasta maladie se caracterizeaza prin: inflamatii hemoragice la nivelul mucoasei, creierului, splinei si ficatului. Animalele infectate se elimina, iar cele sanatoase din zona afectata se sacrifica, apoi dupa expertiza sanitara pot fi folosite in alimentatia personala.
Mixomatoza
Mixomatoza este o boala infectocontagioasa provocata de un virus. Ea se caracterizeaza printr-o inflamatie a capului si botului, in jurul nasului si ochilor. Iepurii infectati de aceasta maladie sint ucisi si ingropati la o adincime de 1,5 m. Curatiti casutele si dezinfectati-le de 3 ori pe an. In scopul prevenirii acestor maladii infectioase exista vaccinuri combinate contra mixomatozei si gemoragiei septice, care se administreaza de medicul veterinar de 2 ori pe an (primavara si toamna) la tot efectivul de animale de la virsta de o luna. In paralel este foarte important intretinerea animalelor intr-o perfecta stare igienica.
Scabia, Dermatomicoza
Cauzele cele mai importante ale scabiei sunt lipsa curateniei in incaperi sau dimensiunile prea mici ale acestora, la fel si numarul mare de animale intr-o incapere. De asemenea, dermatomicoza poate fi cauzata de lipsa vitaminei A, D sau E. Aveti grija ca incaperea pentru animale sa fie suficient de mare si folositi pentru curatirea lor solutia de inalbitor. Folositi hrana bogata in vitamina A, D si E; locurile afectate pot fi tratate cu ulei camforat sau cu o solutie de Butox cu vaselina.
B. Maladiile nutritionale
Maladii digestive
Balonarea, voma, gazele si diareea sunt cauzate de hrana nepotrivita. Faceti tot posibilul ca iepurii sa nu fie hraniti cu plantele indicate la capitolul “Plante cu efecte negative”.
Osteoperoza, Rahitul
Osteoperoza si Rahitul sunt maladii ale oaselor. Osteoperoza se caracterizeaza printr-o descompunere a oaselor, mai ales cele fragile pot fi fracturate foarte usor. Rahitul se caracterizeaza prin oase malformate si membre strimbe. Aceste maladii pot fi cauzate de insuficienta vitaminei D, ceea ce inseamna ca iepurii nu primesc suficienta hrana ce contine calciu, lumina solara, sau ambele. Straduiti-va sa-i hraniti cu plante ce au un continut bogat de calciu, de exemplu, cu lucerna sau orz.
Hypercalcimie
Hypercalcimia este cauzata de un exces de calciu in hrana iepurilor. Caracteristica: forma iepurelui se schimba si miscarea devine greoaie. Pentru a preveni aceasta maladie, incercati sa reduceti nivelul de calciu in dieta iepurilor. Dati mai putin plante bogate in calciu, ca lucerna, de exemplu.
Hypoavitaminoze
Maladia apare cind iepurii duc lipsa de vitamina A si se caracterizeaza printr-o cadere a parului.
Dati mai multa mâncare bogata in vitamina A, de exemplu - sfecla rosie si morcov.
Ingrijirea iepurilor bolnavi
Daca unul dintre iepuri este bolnav sau credeti ca este bolnav, trebuie sa-i izolati pentru a-i proteja pe ceilalti. Casuta pentru asemenea iepuri trebuie sa fie la o distanta de cel putin zece metri de celelalte animale. Daca iepurii bolnavi sunt prea aproape de cei sanatosi, nu este exclus ca boala sa se raspindeasca si sa-i molipseasca si pe cei sanatosi. Iepurii bolnavi trebuie sa fie hraniti ultimii, altfel boala poate fi transmisa la cei sanatosi prin miinile Dvs. Dupa ce ati hranit iepurii bolnavi, va spalati bine mainile. Când iepurii bolnavi sunt luati din casuta, aruncati toata mincarea care a ramas. Locul trebuie sa fie curatat de doua ori cu solutie de inalbitor de 3%. Altfel si urmatorii iepuri, pusi in aceeasi incapere, se pot imbolnavi.
Cand cumparati iepuri noi, ii puneti in casuta de izolare pentru o perioada de 30 de zile, ca sa fiti siguri ca sint sanatosi si nu bolnavi si apoi administrati vaccinurile corespunzatoare.
Daca credeti ca unul dintre iepuri este bolnav, dar nu sunteti sigur, adresati-va medicului veterinar. Consultatia lui este mai ieftina decit cumpararea iepurilor noi.
Retineti:
Iepurii care primesc apa curata , mancare buna si sunt intretinuti in incaperi curate, vor fi sanatosi. Ca sa fiti siguri ca ei sunt sanatosi si sa descoperiti bolile la timp, se recomanda sa-i examinati des, cel putin o data la fiecare 2-3 saptamini. Examinati foarte bine ochii, urechile, nasul si organele genitale. Daca observati ca ceva nu este in ordine, izolati animalele ce va trezesc indoieli.
Bola Chinezeasca (Boala Hemoragica) la Iepuri
Boala chinezeasca este cunoscuta si sub numele de boala hemoragica. Boala hemoragica la iepuri este o boala cauzata de un virus care este forte rezistant. Sursele de infectare la iepuri pot fi prin transmiterea directa de la iepure la iepure, prin furaj sau chiar prin ingrijitorul iepurilor daca acesta are contact cu iepurii infectati. Foarte periculos sunt expozitiile sau targurile unde ajung multi iepuri din diferite locuri laolalta. Bola hemoragica se poate transmite si prin insecte de la un iepure la altul. Simptomele bolii hemoragice la iepuri sunt moarte neasteptata si foarte rapida. Iepurii reproduc un zgomot de speriatura si in cateva secunde acesta moare. In plina dezvoltare a bolii hemoragice la iepuri, acestia prezinta febra, probleme de raspiratie precum si curgerea de sange din nas. Foarte putini iepuri rezista la aceasta boala. Procentajul de scapare este nesemnificativ de mic. Preventiv se poate aplica un vaccin inpreuna cu vaccinul pentru mixomatoza. Exista un vaccin combinat pentru iepuri care se numeste mixohemoragivac. In Romania vaccinul combinat pentru iepuri este produs de Pasteur Bucuresti. Pe [iata externa se gasesc vaccinuri cu efect mult mai bun dar procurarea lor este dificila pentru ca vaccinurile se transporta doar la temperaturi scazute, in recipiente frigorifice.
Mixomatoza este o boala care apare la iepuri din cauza tantarilor , sau alti paraziti, care pot fi in fan sau in furajul cu care se hranesc iepurii. Cand iepurii au mixomatoza (numit si pesta de iepuri), apar bube pe cap iar iepurii incep sa slabeasca. Iepurii care sunt forte bine hraniti pot trece de mixomatoza fara sa moara. Dar iepurii slabi cel mai adesea decedeaza. Mixomatoza poate fi transmisa si de la un iepure la alt iepure. Un alt simptom pe langa bube este acela ca iepurii au probleme de raspiratie si au puroi la ochi. Exista un vaccin preventiv contra bolii mixomatoza pentru iepuri si acest vaccin se aplica de doua ori pe an. Este de preferat ca iepurii sa fie vaccinati in lunile martie si septembrie.
Inmultirea iepurilor
Perioda de gestatie este de 30 de zile,
alaptare este de 30 - 42 de zile dar deja in perioda alaptari poate fi montata iepuroaica si asa se pot obtine in de curs de un an un nr de 25 - 40 de pui fara probleme. Totusi nu este foarte indicat sa se abuzeze de numarul mare de fatari intr-un an pentru ca se va ajunge la epuizarea fizica a femelei.
Media la o fatare este de 6-8 pui, cu oscilatii generate de rasa, momentul montei, ingrijire, etc.
Maturitatea sexuala si varsta optima a animalelor din efectivul matca
Maturitatea sexuala reprezinta stadiul de dezvoltare incepand de la care animalele pot realiza monta fecunda, adica imperecheri care au ca efect insamantarea femelelor de catre masculi.
Tineretul devine apt pentru a se reproduce, in principiu, atunci cand greutatea corporala ajunge la circa 80% din greutatea medie a animalelor adulte.
Aceasta greutate si deci momentul cand iepurii tineri se dau pentru prima data la monta corespunde cu varsta de 6-8 luni, diferentele fiind conditionate de rasa ierpurilor.
Pentru rasa Chinchilla, de pilda, varsta maturitatii sexuale este in medie de 7 luni.
Subliniem insa faptul ca, pentru stabilirea momentului primei monte, hotaratoare este greutatea corporala.
Altfel spus, iepurii tineri pot fi dati la monta si la o varsta sub 7 luni, daca au greutatea de 80% din greutatea specifica rasei careia ii apartine..
Ca si in cazul altor specii de animale, nu este bine sa se foloseasca la reproductie animale prea tinere, dar nici batrane, deoarece prin imperecherea animalelor cu asemenea varste se obtin putini pui la fatare si acestia vor fi insuficient de vigurosi si mai predispusi la imbolnaviri.
Varsta pana la care se folosesc iepurii la reproductie, in crescatoriile de tip gospodaresc, este de 3 ani pentru femele si de 4 ani pentru masculi.
Monta si caldurile
Dupa instalarea maturitatii sexuale, iepuroaicele pot fi date la monta in orice anotimp, deoarece caldurile apar, in mod ciclic, la intervale de 8-10 zile in tot cursul anului.
Este de retinut insa ca, datorita unor rationamente de ordin tehnologic, in crescatoria de tip gospodaresc - deci cu intretinerea iepurilor in custi sub cerul liber sau sub sopron - cel mai bine este ca monta sa se limiteze numai la perioada 1 martie-1 august.
Se constata ca, desi apar in tot cursul anului, caldurile la iepuroaice, se manifesta cu mai mare intensitate primavara si toamna si pot fi depistate mai usor.
Semnele pentru recunoasterea femelelor in calduri sunt:
- iepuroaicele se agita in custi, rascolesc asternutul, fac cuib, isi smulg par de pe abdomen;
- daca este introdusa in cusca masculului, iepuroaica accepta monta; in cazul cand nu este in calduri, tine coada lipita de corp, fuge prin cusca, se tranteste si deci nu se lasa montata;
- la iepuroaicele in calduri vulva apare tumefianta (umflata) si are culoarea rosu-aprins.
Caldurile dureaza, in medie, 3 zile.
Pentru monta se va proceda intotdeauna la introducerea femelei in cusca masculului si nu invers, pentru ca acesta sa se simta "acasa" si sa-si faca datoria mai in siguranta.
Durata actului montei la iepuri este foarte scurta, doar cateva secunde.
Un semn sigur ca masculul a ejaculat (a depus "samanta) este caderea acestuia pe o parte, in timp ce scoate un tipat scurt.
Monta e bine sa se faca dimineata sau seara, in aceste perioade ale zilei animalele fiind mai linistite.
Actul imperecherii trebuie supravegheat.
Crescatorul, dupa ce introduce femela aflata in calduri in cusca masculului, va ramane in apropiere pentru a observa daca are loc monta, dupa care va scoate femela tinand-o, cu atentie, de pielea din regiunea greabanului si sprijinindu-i trenul posterior.
Atunci cand constata ca femela refuza monta si se bate cu masculul o va indeparta deoarece nu este in calduri.
Pentru a se asigura rezultate bune ale procesului de reproductie, in efectivul matca trebuie sa existe un anumit raport de sexe, respectiv un mascul la 8-10 femele.
Masculii vor fi folositi la monta de doua sau cel mult trei ori pe zi.
Gestatia
La iepuroaica, spre deosebire de alte specii de animale, dehiscenta foliculara nu se realizeaza in mod spontan, ci numai datorita excitatiilor sexuale din timpul montei. Coitul la iepuroaica este determinant pentru declansarea ovulatiei. O alta particularitate consta in faptul ca procesul de nidare, sau fixare, a embrionilor pe mucoasa coarnelor uterine la iepuroaica se realizeaza doar in a patra zi dupa amfimixie. Datorita acestui fapt, la 6 - 7 zile de la data cand a avut loc monta se poate efectua controlul gestatiei, prin aducerea femelei in cusca masculului. In cazul cand iepuroaica refuza se conchide ca este gestanta. Perioada de gestatie la iepuroaica dureaza in medie 30 - 31 de zile cu limite cuprinse intre 26 - 38 de zile). In scopul asigurarii unei dezvoltari normale a fetusilor si pentru a mentine iepuroaicele intr-o stare buna de intretinere va trebui sa tinem cont de urmatoarele :
- femelelor gestante sa li se administreze ratii nutritive cat mai complete, alcatuite din nutreturi proaspete si de cea mai buna calitate;
- sa aiba la dispozitie in permanenta, apa proaspata si potabila;
- asternutul iepuroaicelor sa fie uscat si curat, iar adapostul sa fie bine ventilat, curat si uscat.
In perioada de gestatie, iepuroaica este foarte sensibila la zgomote. Pentru acest motiv trebuie sa ii asiguram un climat calm, de liniste, care sa ii creeze senzatia de izolare si siguranta, in caz contrar se pot produce avorturi. Acesta este motivul pentru care in timpul cat femelele sunt gestante se vor interzice vizitele persoanelor straine in crescatorii, se vor indeparta cainii, iar ingrijitorii isi vor desfasura activitatea in cea mai perfecta liniste. Cu 2 - 3 zile inaintea fatarii, iepuroaicele devin nelinistite, isi captusesc cuibul cu parul smuls de pe abdomen. In cazul producerii unor avortuei, iepuroaicele respective pot fi date din nou la monta chiar a doua zi, intrucat mucoasa lor uterina se reface foarte repede (cateva ore), bineinteles daca au fost eliminate cauzele care au generat avorturile respective.
Fatarea
Dupa cum se stie, fatarea reprezinta un ansamblu de acte fiziologice naturale, datorita carora fetusii trec brusc din mediul uterin in mediul extern. In mod obisnuit fatarea la iepuroaica este usoara, se produce mai ales noaptea si dureaza 15 - 25 minute. Foarte rare sunt cazurile de fatari distocice la iepuroaica. Dupa fatare, iepuroaica desface cu dintii invelisul embrionar, taoe cu dintii cordonul ombilical al fiecarui pui, linge apoi puii si ii asaza in apropierea sfarcurilor pentru a-i determina sa suga, pe urma ii acopera cu parul pe care singura si l-a smuls de pe abdomen. Puii se nasc cu ochii inchisi si sunt complet golasi. La scurt interval de timp dupa fatare (10 - 20 minute) iepuroaica elimina placenta, pe care o consuma imediat. Dupa eliminarea placentei se controleaza de catre ingrijitor fiecare cusca in parte, se inregistreaza numarul puilor fatati, se indeparteaza cei morti. Acest control se efectueaza in absenta iepuroaicei iar ingrijitorul trebuie sa fie foarte bine spalat pe maini cu sapun fara miros. In momentul in care femela este readusa in cusca va fi foarte preocupata de problema hranei si a apei, iar in cazul cand nu le gaseste, recurge uneori la devorarea propriilor pui.
Cresterea iepurilor in custi in spatiu deschis
Iepurii in decursul anului sunt expusi la aer curat si la soare in functie de conditiile meteorologice. Aceasta este modalitatea cea mai des practicata in micile ferme de casa, unde productia este indreptata spre satisfacerea nevoilor casnice. Cresterea iepurilor in custi sub cerul liber este mai economica deoarece nu necesita fonduri pentru construirea de cladiri. In acest caz, o singura persoana poate avea grija de 80 pana la 100 de femele, impreuna cu puii lor pana la maturizarea acestora. Aceasta modalitate de crestere este foarte potrivita pentru rasele cu folosire combinata, adica pentru carne si piele.
Custile destinate cresterii iepurilor sub cerul liber, in functie de materialul de constructie, pot fi din lemn, din metal sau din ziderie. Pentru o mai usoara ingrijire, acestea au un etaj, 2 sau foarte rar 3 etaje.
In general pentru iepurii adulti, cusca are urmatoarele dimensiuni: Lungime 80cm, Adancimea 60cm si Inaltimea 60cm. Pardoseala custii poate fi din lemn de esenta moale in spate cu un gratar metalic de 10-15 cm. Peretii laterali ai custii se confectioneaza din diferite materiale(lemn, tabla,etc.).Fata custii unde se gaseste si cusca este formata dintr-o carcasa din lemn sau metal, pe care se fixeaza plasa de sarma. Aici se vor fixa jgheburi pentru fibroase si adapatoarea. Pentru furajele concentrate se recomanda folosirea unui hranitor semi-automat, care se fixeaza pe unul din peretii laterali.
Spaţiu de cazare asigurat iepurilor de casă crescuţi în sistem semiintensiv
Custile pentru iepuri in crescatoriile mici
Sunt necesare unele specificari cu privire la componentele constructive, dar nu inainte de a face urmatoarea precizare: pentru a ne da mai usor seama de particularitatile cerintelor privind adapostirea este folositor sa stim ca iepurii domestici provin din iepurele salbatic de vizuina.
Denumirea stiintifica a lui de "Oryctolagus cuniculus" vine de la unele cuvinte din limbile greaca si latina, care, in traducere, inseamna "iepure scormonitor de galerii"
Deci, adapostul pe care si-l face iepurele nostru, in stare de libertate, este o galerie.
Sa notam ca aceasta galerie prezinta si o ramificatie in care iepuroaica fata si isi alapteaza puii si ca sapatura este laterala, constituind un loc ferit de curenti si de modificari de temperaturi.
Este bine, ca aceste caracteristici sa se regaseasca si la custile pe care le construim.
Din cele de mai sus rezulta recomandarea ca, in cazul custilor amplasate in aer liber, acestea sa aiba trei pereti - cei laterali, cel din spate, dar si plafonul, din material compact, in mod obisnuit din scandura.
Tot in acest scop imbinarea pe lungime a scandurilor trebuie facuta "dulghereste", adica in "nut si feder", sau cel putin cu marginile in caturi de 90 de grade.
Cel mai ades se foloseste scandura cu grosimea de un tol (2,54 cm). Nu este obligatoriu, dar este bine ca peretii exteriori ai bateriei de custi, deci peretii laterali si cel din spate, ai grupului de 6 custi sa aiba scandurile asezate vertical, pentru a inlesni scurgerea apelor din ploi si zapada si a fi astfel in mai mica masura expusi degradarii (putrezirii).
Peretele din fata va fi diferit, dupa caz.
Atunci cand cusca reprezinta un singur compartiment, jumatatea, sau o parte si mai mare, din stanga lui - va fi confectionata din plasa de sarma, pe cadru de lemn.
Dar daca avem posibilitatea sa construim o cusca cu doua compartimente, atunci peretele din fata al compartimentului din stanga va fi din plasa de sarma, iar compartimentul din dreapta, pentru a fi mai ferit, va avea peretele frontal din scandura.
In oricare din variantele amintite, peretele din fata (la cusca cu doua compartimente valabil pentru amandoua) trebuie sa reprezinte practic o usa, deci sa aiba balamale solide, pentru a servi la curatenie, prinderea animalelor etc.
La custile cu un singur compartiment, folosite la iepuroaicele mame va fi necesar ca, la timpul potrivit, adica cu 3-4 zile inainte de fatare, sa se introduca cate un cuib de fatare.
Este vorba de o cutie-cuib, in care si din care, iepuroaica sa poata intra-iesi.
Puii pana la varsta de cca 18 zile vor ramane in acest cuib, la adapost, adica nu vor fi expusi la curenti de aer.
Rostul celui de-al doilea compartiment, ca si al cuibului de fatare (in cazul custilor cu un singur compartiment) este de a li se asigura puilor confortul necesar unor nou-nascuti, golasi si neajutorati, cum sunt ei la aceasta specie de animale.
Peretele din fata al custii este destinat si altor functii si anume, este indicat sa fixam hranitoarele, daca se poate si adapatorul, pe acest perete.
Vom preciza putin mai jos de ce e bine asa.
Plafonul (sau tavanul) custii intotdeauna trebuie sa fie din material compact.
El poate avea una sau doua functii:
(1) atunci cand separa doua custi suprapuse care au pardoseala din plasa de sarma sau gratar, trebuie sa fie inclinat spre spatele bateriei de custi pentru a asigura scurgerea dejectiilor de la cusca nivelului superior sau
(2) va fi dispus in plan orizontal, in cazul cand dejectiile de la fiecare binivel al custii se colecteaza in tavite-sertar, (aceasta din urma este varianta recomandabila si functia plafonului in astfel de situatie va fi doar cea principala, adica de a reduce viteza curentilor de aer).
Inventarul sau echipamentul custii
Este vorba despre hranitori, adapatori si, pentru iepuroaicele mame, cuibul de fatare despre care am amintit mai sus.
Trebuie sa spunem mai intai ce nu e bine.
Gasim la prea multi dintre crescatorii nostri vase pentru hrana si apa, in cusca, pe pardoseala acesteia.
Nu este bine deloc! In astfel de cazuri atat furajele (uruiala sau grauntele), cat si apa pot fi usor murdarite cu dejectii constituind medii cu infectie, de imbolnavire.
Nu este bine ca hranitorul pentru concentrate si adapatorul sa fie asezate pe pardoseala si din alt motiv: se pot rasturna.
Corect este ca nutretul concentrat, cat si apa sa li se dea iepurilor in vase de tabla fixate pe unul din peretii custii, la o inaltime de circa 10 cm de pardoseala.
Pentru furajele verzi sau fbroase cusca va fi prevazuta cu o mica iesle, adica sa aiba un hranitor cu gratar, de preferat cu posibilitatea de a se incarca din afara, fara deschiderea usitei.
Pentru ferma de iepuri se alege un teren neted sau usor inclinat, cu ape freatice de suprafata, ferit de vinturi puternice, pe un sol care sa nu fie argilos sau mocirlos.
In alegerea locului pentru construirea fermai este necesar ca sa aiba in vedere posibilitatea aprovizionarii cu apa, cu curent electric si existenta legaturilor rutiere. Terenul ales trebuie sa fie inconjurat de un gard solid care sa nu permita accesul oamenilor si animalelor.
Ferma de iepuri trebuie sa fie asezata la departare de alte ferme de crestere a animalelor, precum si de calea ferata sau de sosea, pentru ca zgomotele il afecteaza in mod deosebit.
In cazul construirii unor ferme mari de iepuri, cu peste 500 de femele, este necesar sa se construiasca cladiri de productie pentru diferite categorii de iepuri, o sectie de furaje, de depozite, un spatiu adecvat de dezinfecie, un punct veterinar, un abator,. un garaj etc
Pentru micile ferma de linga gospodarii, cel mai adesea se alege un loc in curte, care sa fie ferit de vinturi puternice si, in acelasi timp, sa fie cit se poate de departat de locul unde se cresc si alte animale, in special pasari.In functie se posibilitati custile de iepuri sint asezate departe si de gramada de gunoi de grajd.
De modalitatea de crestere depinde intr-o mare masura productivitatea, starea de ingrijire a iepurilor si dezvoltarea normala a acestora. Cresterea impropie, cel mai adesea in conditii igienice preacare constituie cauza multor imbolnaviri si a unei rate ridicate de mortaliate.
In practica cresterii iepurilor sunt cunoscute cateva modalitati de crestere a iepurilor: liber, in spatii ingradite, in boxe sau pe asterunuturi. Pentru organizarea cresterii iepurilor in modalitatiile indicate, cheltuielile de productie sunt insignifiante. Indiferent insa de acest lucru, datorita cazurilor de imbolnavire in masa animalelor si a ratei ridicate a mortalitatii, rezultatele economice sunt nemultumitoare. De aceea, in cresterea moderna a iepurilor sa trecut la cresterea iepurilor in custi, in care sunt create conditii pentru productivitate ridicata, se asigura posibilitatea organizarii unei alimentatii corecte, care sa tina seama de particularitatile fiziologice ale diferitelor categorii de iepuri, de desfasurarea procesului de inmultire, de evitare a unei imbolnaviri etc.
In cresterea iepurilor se folosesc cateva modalitati de crestere a animalelor in custi: in custi in spatiu deschis, sub streasina sau sopron, in spatii inchise si combinat.
În multe ţări există o reală preocupare pentru creşterea iepurilor de casă datorită avantajelor economice pe care le prezintă aceştia. În acest scop au fost elaborate programe cu caracter educaţional (pentru elevi), social (pentru cei din zone sărace) şi industrial, prin care se încearcă să se stimuleze creşterea şi consumul cărnii de iepure de casă. Spre deosebire de ţările anterior amintite, în ţările din jurul Mării Mediterane consumul de carne de iepure de casă este constant ridicat, iar creşterea îmbracă forme intensive.
Din păcate în ţara noastră continuă să se manifeste mult dezinteres pentru crearea unui cadru economic propice creşterii iepurilor de casă. Constatăm cu surprindere că Asociaţiile crescătorilor de iepuri de casă rămân în continuare la nivelul hobysmului, fără a manifesta vreun interes înspre producerea intensivă şi rezultate economice benefice propriei exploataţii.
Pentru a veni în sprijinul micilor crescători doritori să practice o creştere eficientă a iepurilor de casă vom încerca să prezentăm aspecte ce privesc diverse etape ale fluxului tehnologic. Drept urmare vom încerca să prezentăm principalele caracteristici ale cuştilor folosite în sistemul semiintensiv, pentru creşterea iepurilor de casă.
În România, pentru asigurarea condiţiilor optime de creştere şi dezvoltare a iepurilor, cuştile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să protejeze iepurii împotriva intemperiilor (ploi, zăpezi, vânturi, frig, caniculă); să nu permită nici accesul altor animale (păsări, rozătoare, animale de pradă) în cuşcă şi nici evadarea iepurilor (inclusiv a puilor) din cuşcă; să asigure un loc confortabil de odihnă (se vor evita materialele reci) şi spaţiul suficient de mişcare pentru iepuri; să fie prevăzute cu utilajul necesar pentru furajare, adăpare şi evacuarea dejecţiilor, iar cuştile de maternitate cu cuiburi; să asigure condiţii optime de zooigienă (să nu se îmbibe cu urină, să fie uşor de curăţat şi dezinfectat); să fie construite din materiale ieftine, durabile şi uşor de procurat.
Dimensiunile cuştilor utilizate pentru creşterea iepurilor în sistem gospodăresc diferă în funcţie de rasă, producţie, stare fiziologică şi vârsta iepurilor (tab. 1).
Tabelul 1
Dimensiunile cuştilor pentru iepuri
Dimensiunile U.M. Rase
mari mijlocii şi Angora mici
Lungime cm 100 80 60
Adâncime cm 60 60 60
Înălţime cm 60 60 50
La construirea cuştilor pentru iepuri trebuie să se aibă în vedere că adâncimea acestora să nu depăşească 60 cm, în caz contrar crescătorul întâmpină dificultăţi în curăţirea cuştii şi în prinderea iepurelui refugiat în colţurile opuse uşii, iar la bateriile etajate, pardoseala ultimului nivel de cuştii să nu depăşească 150-165 cm de la suprafaţa solului, pentru a uşura manipularea şi observarea animalelor cazate.
Bateriile constituite din cuşti etajate cu pardoseala tip grătar, trebuiesc prevăzute sub cuşti fie cu tăviţe pentru colectarea dejecţiilor, fie cu tablă înclinată (sub un unghi de 35 - 400) înspre spate, care favorizează scurgerea dejecţiilor într-un canal colector (confecţionat din beton sau materiale plastice) dispus în spatele bateriei.
Suprafaţa de creştere dintr-o exploataţie şi a numărului de cuşti se calculează în funcţie de efectivul de femele de reproducţie, de rasă, de frecvenţa montelor şi a fătărilor (tab. 2).
Tabelul 2
Necesarul de cuşti şi suprafaţa de padoc pentru diferitele rase de iepuri
Rase Pentru fiecare femelă de reproducţie sunt necesare:
La creşterea numai în cuşti: La creşterea tineretului în padoc:
Cuşti individuale (buc.) Cuşti colective pentru
tineret (buc.) Cuşti individuale
(buc.) Suprafaţa
padocurilor (m2)
Mari 3 0,8 1,3 10-15
Mijlocii 4 2 1,5 15-20
Angora 5-6 - 3-4 15-20
În Germania există încă din anul 1972 o Lege a protecţiei animalelor în care se specifică, care sunt condiţiile de hrănire, îngrijire şi adăpostire a acestora. Se atrage atenţia asupra obligativităţii asigurării spaţiului de mişcare pentru animale în aşa fel încât să nu le pricinuiască vătămări corporale sau dureri. Cu toate că în această lege nu există prevederi specifice pentru iepurii de casă, există însă recomandări ale World Rabbit Science Association (WRSA) conform cărora crescătorii de iepuri de casă sunt atenţionaţi asupra spaţiului ce trebuie asigurat şi asupra stratului de aşternut pe care trebuie să-l amenajeze (tab. 3).
Tabelul 3
Spaţiul de cazare impus de normele WRSA pentru iepurii de casă crescuţi în cuşti sau pe sol
Rasa Întreţinere în cuşcă
(o iepuroaică cu puii) Întreţinere pe sol (creştere
şi îngrăşare)
(iepuri/m2 de sol)
lăţime (cm) Lungime
(cm) înălţime (cm)
Pitice (până la 1,6 kg) 60 50-60 35-40 8-12
Mici (1,7-3,5 kg) 60-80 50-60 40-50 6-8
Mijlocii (3,5-5,5 kg) 80-100 50-70 40-60 4-6
Mari (peste 5,5 kg) 100-150 80 60-70 3-4
Iepuri îngrăşaţi (până la 2,7 kg) cel puţin 800 cm2/iepure 35-40 5-8
Angora cel puţin 2000 cm2/iepure 35-40 -
În sistem semiintensiv iepurii de casă se cresc în cuşti bine izolate termic, amplasate sub cerul liber, sub şoproane sau în spaţii închise. Acest sistem impune limitarea mărimii crescătoriei la 40-100 femele sau la producerea a maximum 10 tone carne/an.
Cuştile pot fi simple, dar cu pereţii bine izolaţi termic în vederea menţinerii aşternutului uscat şi călduros, feririi iepurilor de acţiunea directă a ploilor, razelor solare, zgomotelor, alte animale etc. Ele se pot amplasa pe un singur nivel sau pe 2-4 nivele. Cuştile pentru femelele de reproducţie trebuie dotate cu cuiburi de fătare, fixe sau mobile.
Utilizarea acestui sistem de creştere a iepurilor de casă presupune reproducerea sezonieră, cu prima montă la 15 februarie şi ultima înţărcare în luna noiembrie.
Abatorizarea iepurilor de casă
Sacrificarea si Jupuirea Iepurilor
Sacrificarea iepurilor se face de obicei cu o lovitura scurta, dar puternica aplicata la baza occipitalului. Animalul mort este suspendat de membrele posterioare si apoi sangerat prin sectionarea septumului nazal. Inainte de suspendare, muncitorul executa o usoara presiune asupra regiunii inferioare a abdomenului, pentru golirea vezicii urinare, acesta pentru ca urina sa nu murdareasca blana animalului si carnea in timpul jupuirii. La iepuri exista si alte metode de sacrificare dintre care amintim : metoda tensionarii, rasucirea capului si injunghierea. Metoda tensionarii consta in executarea unei intinderi bruste a animalului, tinut cu mana stanga de membrele posterioare si cu cea dreapta de urechi. In urma acestui fapt se produce o ruptura a coloanei vertebrale si a maduvei spinarii, fapt de determina moartea rapida a iepurelui.
Rasucirea capului : in urma unei rasuciri a capului cu un unchi de 90 grade, se produce luxatia regiunii cervicale a coloanei vertebrale, care atrage dupa sine moartea animalului.
Injunghierea : iepurele este suspendat de membrele posterioare, iar apoi, cu un cutit bine ascutit, se taie carotida. Prin aceasta metoda se realizeaza o sangerare normala a iepurilor.
Jupuirea trebuie sa aiba loc imediat dupa sacrificarea iepurilor (de pe cadavrul racit, pielea se jupoaie mult mai greu). Jupuirea incepe printr-o sectionare a pielii membrelor posterioare de la nivelul jaretelor. De la aceasta incizie se face o noua sectiune pana in regiunea anusului, incizie care merge pe ambele fete interne ale coapselor. Apoi, pielea se taie usor in jurul anusului si se deloleteaza de pe coada. In cele din urma se practica o incizie similara si la membrele anterioare. O data facute aceste incizii, blana se trage usor de pe carcasa (operatia se face strict manual), incepand cu partea posterioara spre partea anterioara.
ing. George Popesc
